Donald Trump, examinare medicală în direct pe Fox News: Am fost retestat. Nu mai iau niciun medicament de 8 ore

Donald Trump, examinare medicală în direct pe Fox News: Am fost retestat. Nu mai iau niciun medicament de 8 ore
Sursă Foto: Captură
Publicat: 10/10/2020, 19:15

La zece zile după ce a fost diagnosticat pozitiv pentru coronavirus, președintele american a făcut un examen medical pe care a ținut să-l facă public, în timp real. Confruntat cu atacuri din partea democraților, care au pus sub semnul întrebării capacitatea sa de a face față funcției de președinte, din cauze medicale, Trump a cerut ca vizita sa la medic să fie transmisă în direct. Transmisiunea a avut loc vineri seara, pe canalul Fox News, în programul Tucker Carlson Tonight, e la ora 20:00 (03:00 ora României).

El a fost examinat de dr. Marc Siegel, care a realizat și un interviu cu Donald Trump. Președintele american a spus în repetate rânduri că se simte perfect după infectarea cu coronavirus. Ieri a declarat că s-a întors la Casa Albă pentru că „sunt un specimen perfect din punct de vedere fizic și sunt extrem de tânăr. Deci am noroc în această privință”, scrie adevarul.ro.

„Mă simt chiar foarte bine. Mă simt foarte puternic”, a spus Trump

„Mă simt chiar foarte bine. Mă simt foarte puternic”, a răspuns Trump, întrebat fiind de ce s-ar plânge în acest moment în cursul examinării medicale desfăşurate în direct. Preşedintele american a menţionat că nu mai ia dexametozonă – un steroid folosit în tratamentul pacienţilor care necesită oxigen sau ventilare mecanică şi care poate avea efecte adverse.

„L-am tolerat foarte bine. Nu îl mai iau. L-am luat pe termen scurt”, a spus Trump. „Acum nu mai iau nimic, nu mai iau niciun medicament de acum 8 ore, iar asta sincer mă face să mă simt bine, pentru că nu-mi place să iau medicamente”.

Trump: „Am fost retestat. Nu am aflat încă cifrele sau altceva deocamdată. Ştiu că sunt ori la baza scalei ori liber de virus”

Întrebat de rezultatele testului COVID-19 pe care anunţase că îl face vineri , a spus: „Am fost retestat. Nu am aflat încă cifrele sau altceva deocamdată. Ştiu că sunt ori la baza scalei ori liber de virus”.

Doctorul a vrut să ştie şi dacă plămânii săi au fost afectaţi de boală.

„Mi-au examinat plămânii, au făcut teste. Au un echipament incredibil la Walter Reed. De fapt, mi-au spus: nu, puteţi să vă lăsaţi jacheta, iar eu am zis: o voi scoate oricum, dacă vreţi. Iniţial au văzut că sunt puţin inflamaţi, dar apoi testele au arătat că sunt bine şi au fost tot mai bine cu fiecare zi”.

Principalul simptom pe care l-a acuzat Trump: oboseala

Cât priveşte cele mai puternice simptome pe care le-a experimentat, Trump a admis că „nu s-a simţit foarte puternic” „Nu am avut prea multă energie. Nu m-am mai simţit cum ar trebui să se simtă un preşedinte al SUA”, a spus Trump, care a subliniat însă: „nu am avut probleme cu respiraţia – un simptom pe care par a-l avea multe persoane. N-am avut nimic de acest fel”.

El a vorbit de cocktailul de anticorpi de la compania Regeneron, un medicament experimental pentru COVID-19, care i-a fost administrat după testul pozitiv. „Am luat un anumit medicament care a avut efecte miraculoase pentru mine – şi nu cred că a fost doar în mintea mea. M-am simţit foarte bine. Ai o durere de gât, dar eu m-am simţit de-a dreptul grozav după ce l-am luat. Este o perfuzie, nu o injecţie. Mi-aş dori să-l dau tuturor. Îl vom distribui tuturor gratuit”, a spus el.

Donald Trump va ţine sâmbătă la Casa Albă primul său eveniment cu public după testul pozitiv la COVID-19 săptămâna trecută, a declarat sub anonimat oficial cu rang înalt pentru AFP. Donald Trump va vorbi de la balconul Casei Albe pentru a respecta regulile de distanţare fizică.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Când intră alocațiile pe card în luna decembrie 2024: Suma de bani pe care copiii...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Ciclonul Pauline lovește România cu forța unui uragan. Vânturi turbate, ninsori abundente 
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Cum s-a produs accidentul care i-a curmat viața balerinului Vladimir Shklyarov: „Este imposibil de înțeles”
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce au descoperit cercetătorii după ce i-au învățat pe șobolani să conducă?